Un Mercedes prea mult
Posted: June 20th, 2011 | Author: Doru Persinaru | Filed under: test drive | Tags: cls, mercedes-benz, test drive | No Comments »“Cheia o țineți în buzunar”, mi-a repetat de câteva ori domnul de la care am preluat mașina vineri dupa amiază. Și s-a dovedit a fi cel mai de preț sfat pe care l-am primit. Pentru ca aceasta cheie știe sa facă o grămadă de lucruri trăsnite.
Întind mâna spre portieră, apuc mânerul și intru. Apăs butonul de pornire a motorului. Volanul se așează în poziția memorată la setările anterioare. Piciorul pe frână, maneta în Drive, accelerație, go!
Un triunghi galben în oglinda din stanga îmi spune că se apropie o mașină. Acum e roșu, mașina e lângă mine, trece, atenționarea dispare, pot să schimb banda. Uit să semnalizez, volanul mă pedepsește cu o vibrație în partea stângă. De fapt nu am uitat, triunghiul roșu mi-a spus că pot să trec. Hmm. Accelerez și mă apropii de mașina din față. Cam mult!, spune celălalt triunghi roșu din bord.
Apăs butonul de ventilare a scaunului și mă relaxez. Functia Air flow a sistemului de climatizare învaluie mașina într-un aer plăcut. Șasiul este setat in modul Confort, cutia de viteza în modul Economic. Ha! Ia te uită, consumul este la fel ca la mașina mea cu motor de doua ori mai mic.
Pe serpentine schimb mașina. Apăs butonul Sport și mă așez bine în scaun. Direcția se întărește, accelerația raspunde instant, șasiul se înfige în asfalt, evacuarea își strigă cântecul de luptă. Eu rânjesc.
Cam asta e tot ce poți să faci în Mercedes-Benz CLS 350 CDI BlueEfficiency.
Ține cheia în buzunar și zâmbește!
Aceasta poveste am scris-o ca urmare a testului cu Mercedes-Benz CLS 350 CDI BlueEfficiency, pe care l-am câștigat în cadrul concursului 125 de ani Mercedes-Benz.
Mai jos, povestea cu care am câștigat.
Un Mercedes prea devreme
“A Mercedes, in the winter, with rear wheel drive?” ma intreaba Martin indoielnic.
Nu prea intelegeam ce vrea sa zica. Tot ce stiam era ca tocmai imi luasem permisul si vroiam sa conduc. Orice, numai sa conduc. Si nu intelegeam de ce toata lumea imi spunea sa-mi iau o dacie ieftina, pentru ca sunt incepator. De ce sa-mi iau o dacie, cand un Mercedes Cobra din optzeci-si-ceva costa la fel, vreo mie de dolari.
Intersectia de la Doamna Ghica, aglomerata si zgomotoasa intr-o dimineata rece de februarie.
Caut din priviri cobra alba pe care am vazut-o in anuntul de pe internet. “Trapa electrica, pornire motor din telecomanda…” Il vad iesind de pe o strada din spatele benzinariei. Ne intalnim, vad masina, imi turuie tot felul de baliverne, dar eu sunt cu mintea in alta parte, vreau sa ma urc la volan si sa plec. Batem palma, ma urc in masina, sanatate, la revedere.
Eu si Mercedesul meu. Eu. Mercedes. Al meu. Scaune de piele bej, purtate niste ani buni si cu miros de lautar, volan mare cu aspect de lemn, cutie cu patru viteze si un catelus de plus dand din cap deasupra banchetei din spate. Da, acel catelus.
Drumul pana acasa e o succesiune de bruscari, opriri neindemanatice ale motorului, claxoane si tremurat de picioare. Urmeaza vreo doua luni de plimbari chinuite, indelung intrerupte de o toba de esapament sparta, un motor care porneste cand vroia el si nu din telecomanda, vizite repetate la o curte plina de mercedesuri din Giulesti si un mecanic pasionat, prieten cu un taximetrist-proprietar-de-cobra-reconditionata de la mine din bloc.
Din cand in cand sunt rasplatit cu cate o plimbare nocturna, cu trapa (electrica) deschisa, acompaniata de bataia tachetilor de la motorul de 2,3 litri al Mercedesului meu.
Angrosistul m-a sunat in aceeasi zi in care am pus anuntul de vanzare pe net. A venit, a deschis servieta veche si scrijelita, a numarat banii si a plecat cu masina. Am fumat o tigara pe locul de parcare gol si am uitat.
Fast-forward, peste multi ani, Marius imi da cadou un breloc Mercedes-Benz si o provocare. Sa ii adaug si cheile de la urmatorul meu Mercedes. Se pare ca nu uitam asa usor.
